în felul acesta nu face parte din para normal, deci nu implică paranoia.
Cînd eram mica, scriam mult, cam tot ce era nou pentru mine în ziua respectivă, mai ales pentru ca citisem pe undeva despre capacitatea maximă de reţinere. "Cică un om nu poate reţine o acţiune din cotidian mai mult de 5 ani, si asta numai dacă intradevar i-a marcat într-un fel cat de mic existenţa". În fine, sa trecem peste. scopul meu de azi e altul. Azi dimineaţă, m-am apucat sa caut (deşi aveam certitudinea ca nu deţin nimic ce face legătura cu trecutul) o legătura între realitatea din 1993 si bantuielile, care mă ajung si astăzi.
Deja-vu-ul este o familiaritate puternica fata de ceea ce este cu totul străin, în mintea mea, a fost văzut măcar odată si a patruns in subconstient. El da posibilitatea sa anticipezi o bucatica din viitor. Si mie mi se intampla sa am senzatia ca, desi sunt intr-un loc nou, am mai fost aici cu acea persoana si am discutat cu aceleasi cuvinte, aceeasi discutie. Acum am certitudinea ca totul a plecat de la un bal al bobocilor la care am participat. Eu am ramas doar cu amintirea de atunci, nu am nici poze, nici persoane in jur, care ar putea sa imi confirme ceva, in schimb mi se intampla cand motai in pat, sa simt o adiere ca atunci pe scena, cand cineva m-a tras, asa ca la prezentari, sa am certitudinea ca am gasit ce am cautat, ceva ce nu am stiut sau nu am avut puterea sa caut in timp mai devreme. Mi-l amintesc pe Mugurel din Vacanta Mare, sau era Radu, care imi spunea: "-El vorbeste serios!" ... "-El vrea sa se insoare, vrei sa te mariti cu el ?" "-Da!" "-Sigur ? Ia, uita-te la el. Iti place cum arata ?"/ "-Da, barbatul trebuie sa fie ceva mai frumos decat dracu.'"/ "- Si este ?"/ "-Da!"/ "- Din ce o sa traiti ? Nu vrei sa stii cati bani are ?"/ "- Nu. Ne descurcam noi."/ " - Te ajuta parintii."/ "- Pe mine da !". Cam asa imi amintesc eu scenariul.
Mult timp dupa eveniment, nu mi-am făcut griji, sau nu le-am inteles, m-am simtit doar urmarita. Asa ca atunci, cînd măreşti disperat ritmul de mers, pana gîfîi si cînd te întorci, sa îţi infrunti urmaritorul, nu găseşti pe nimeni.
De fapt, dupa ce am terminat liceul nu prea aveam ce face. Mi se părea aiurea sa nu am un program ca la scoala. am lucrat 2 ani, apoi am intrat la facultate, unde m-a izbit acel ceva ce te arunca intr-o transa si treci prin viata de parca ai puterea sa mergi pe apa. Prima oara l-am remarcat pe Brad Pit intr-un film, in care a sfarsit mancat de urs. Sunt sigura ca nici eu nu as muri altfel, daca as trai in salbaticie. Si acolo e greu. Diferenta este ca in societate te lupti cu mancatorii de rahat, in padure, cu fiarele salbatice.
In grupa, aveam o singura colega si ea statea in camin. De fapt, ea este si va fi nesemnificativa aici. Mai important este faptul ca optional sau facultativ, puteai frecventa o limba straina. Eu mi-am ales franceza. Nu veneau foarte multi, pe motive de timp lipsa, fie ca erau ei tocilari, money-makersi sau chiulangii. Cu ceva timp in urma, destul de mult, (am facut curat prin '96-'97, cand m-am simtit rascolita. Aveam impresia ca cineva imi rasfoieste notitele si de atunci nu am mai scris si am distrus tot), am gasit un caiet de franceza pe care scria B...SZ... ...ZS... exact asa, cu litere de tipar, pe coperta. Stiu ca m-am mirat atunci: "- Ce nume!", mai departe, imi mai aduc aminte, ca omul povestea despre el, ca a vorbit cu cineva si daca vreau sa am un loc de munca, el isi face firma in Cluj. Pana in Cluj, pentru mine era drum lung si nu estimam sa bat asa o distanta pentru un loc de munca. Mai aveam pe acasa, tot de prin anii aceia, o vedere, tot de negasit. Tind sa cred ca am aruncat-o. Pe ea scria LOVEVA! Nu am inteles niciodata de la cine este. Avea adresa expeditorului, dar eram suficient de necoapta si chiar nu stiam sa localizez destinatarul. Nu vreau sa spun ca acum as sti, dar as fi in stare sa il vizitez, pentru ca am invatat sa ma orientez cu ochi inchisi in deplina siguranta. Daca nu gasesti persoana potirvita, iti dai seama ca ai gresit si cel mult iti ceri scuze!
Dupa ani de zile, cautand un job, am ajuns si la palat. Cand iti doresti foarte mult sa afli sau sa gasesti un raspuns, in mod sigur te ajuta forte supranaturale. Ajunsa aici, eram sigura ca am gasit, dar nu mai intelegeam ce. Am multe raspunsuri in cap, pe care nu le pot asterne. Arata mai bine in sertarasul meu, decat aici.
Asa mi-am confirmat inca odata, ca este foarte greu sa abordezi o persoana, cu alta pozitie sociala, mai ales atunci cand te socheaza cu fapte pe care nu le intelegi la momentul dat, fara sa iti dea de inteles ca are de discutat subiecte comune cu tine.
Cand amintirile sunt vechi, scrierile par seci! (Torley)
In betia transei, am invatat sa citesc printre fapte, ca de exemplu, exista o scena intr-un film, "Scent of woman" ... i'm offering you my services, free of charge/What do you say ?/ Ah!.../ i think i'd be a little afraid./ Of what ?/ Afraid of making a mistake./ No mistakes in the tango, not like life/ It's simple. That's what makes the tango so great./ If you make a mistake, get all tangled up, just tango on./ Why don't you try ?/ Will you try it ?/ All right. I'll give it a try.n Hold me down, son./ Your arm/ ...I'm gonna need some coordinates here, son./ ... the floor's about 20 by 30, And your are the long end. There is table on the outside. The bands on the right. (pentru cei care nu inteleg, tipul era orb si invita la dans o femeie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu